Unii ajunsera la mine pe site cautind “mate de coca”. Nimic spectacular, dar ma uitai in google.ro sa vad cine mai apare la cautarea asta si am citit primul articol.
Care articol este despre ambasadorul Peru la Bucuresti, nevasta-sa (romanca) si Peru in general.
Si inca odata imi confirma ca ziaristii sint o specie de ……&%$¿?¿?

Prohibit in toate colturile lumii, intrucat la adaosul de kerosen si acid sulfuric se obtine cocaina, ceaiul din frunze de coca compenseaza lipsa de oxigen a peruanilor care locuiesc la inaltimi de mii de metri.

Bai “cirnatilor”! Moartea vostra de tonti! Sa extragi cocaina din frunzele de coca e complicat si ai nevoie de multe chimicale. Nu doar pui in o oala kerosen cu acid si frunze si gata ai praful!
Vezi aici procesul complet.
Iar textul “compenseaza lipsa de oxigen” e si mai tare, de parca ceaiul ar transporta oxigen!
Dar viata merge inainte, prostimea citeste fara sa gindeasca si cind mai aude de Peru ce o sa zica:
“aoleu maica, ce viata e acolo, toti se drogheaza…..”
Oricum daca vreti ceva tare mai bine bagati o cocaina lichida, ca e mai pont, e legala si nici nu da dependenta …. sau cine stie…!

“Status” este un restaurant peruan din Buenos Aires. Numele e destul de aiurea, plus ca pe firma e pus un pic blurat. Insa restaurantul face toti baniiiiiiiii!
Seara mereu e plin, serviciul e rapid, preturile bune, portia e mare asa ca un “ceviche mixto” rapid, o halba de chicha morada, un “picante de mariscos” si gata nu mai intra nimica.
E aproape de Plaza Congreso, pe Virrey Cevallos nr 178. Provecho!

Cevichito….oy que rico!
Una din mincarurile mele favorite este “cevichele” peruan.
Practic este o marinata de peste crud. Din Mexic si pina in sud de Chile exista diverse versiuni.
Pe linga peste se pot folosi si creveti, scoici, calamar sau caracatita.
Este super simplu: pestele crud se taie in cuburi, peste el se pune suc de “lime” cit sa il acopere, ardei iute tocat, usturoi tocat. Se poate lasa de la citeva minute la citeva ore la frigider pentru a se marina. Apoi se amesteca cu patrunjel si coriandru verde, ceapa rosie, tocata mare si e gata.
Platoul clasic mai are si “cancha” = un tip de porumb prajit, citeva felii de cartof dulce si alge.
Variante sint o gramada, de la tipul de lamiie folosit, tipul de ardei, tipul de peste, si cum se prepara.
L-am preparat de citeva ori si am si citeva poze, pe care le postez curind.

Later edit:
doar 3 poze cu “ceviche”.

“Negros de miercoles” sint un grup “afro-peruano”, dupa cum se descriu chiar ei.
Este format in 1988 de rezidenti peruani in Argentina si stilul lor de muzica ar fi “musica negra de Peru”. Acuma cum sa definesc asa ceva?
Salsa, plus ritmuri africane plus musica andina si cam atita. Oricum merita de ascultat.
Din nefericire nu au nici un cd editat pina acuma.

Aici e pagina lor, iar aici un clip din concert:

Restaurant Cebicheria “Cabo Blanco” y menu de 5 solcitos:

Fanatico de Mancora:

Nu am apucat sa fac un calcul exact, insa am aproximat cam la 6 luni timpul total petrecut in Peru. In majoritatea lui am fost in Huaraz si Cusco. 6 luni de prezentat in citeva posturi nu am cum, caci sint prea multe experiente, prea multe persoane cunoscute si care merita amintite.
Si oare cel mai important lucru, ca am avut noroc!? Noroc ca nu am fost jefuit niciodata, ca nu am avut accident de autobuz, noroc ca am cunoscut din prima peruani super de treaba care mi-au explicat o gramada de lucruri. Am cunoscut un francez caruia ii fusese furat rucsacul cu toate lucrurile sale de 2 ori, odata in Cusco, direct din hostal si odata pe strada in Lima.
Planul meu initial prevedea doar 1 luna in Peru, timp in care planuiam sa ajung in Huaraz, Iquitos, Arequipa, Cusco si lacul Titicaca si apoi rapid la avionul meu din Sao Paulo.
25 de soli cu Movil Tours din Lima pina in Huaraz, 8 ore de drum, de la nivelul marii la 3090m cit este in Huaraz. Bagajul are eticheta, e cintarit si intra in cala la autocar. Lima nu are o autogara mare, fiecare companie are statia lui si mai sint citeva mici autogari functie de destinatie.
Prima parte din drumul spre Huaraz e plictisitoare, totul e cenusiu, e un fel de desert pietros, pustiu pe malul Pacificului. Prin sate, cocioabe, cite o masina din cind in cind pe drum. Apoi intra la munte si se ajunge intr-o trecatoare la 4000m si totul se schimba, apare Cordillera Blanca.
Toate taxiurile in Huaraz costa 2 soli oriunde ai merge. Cel putin asta era in 2003 si 2004
Taximetristul ma duce la un hostal ales de mine, insa miroase a mucegai de la intrare si atunci ma loveste iarasi norocul, imi propune el un hostal nou, in apropiere. Bineinteles ca nu e in apropiere, e pe un deal insa cum e! Are doar un 1 vechime, o mica gradina cu hamacuri si biliard, bar-terasa pe acoperis cu privelieste direct spre Huscaran, bucatarie, sala cu tv, video si carti si lume foarte, da foarte amabila.
Este “Steel Guest House”, intre timp a fost vindut si s-au schimbat preturile, in sus mult de tot. Eu obtin o camera cu baie si tv la 25 de soli, iar taximetristul 5 soli.

“Ruta del Jaca” de Kristinn Kristinsson fue filmada en el Callejon de Huaylas, Pucallpa, Chiclayo, Iquitos, Lima y Nueva York. Es una docu novela del Peru.
Hay mas de veinte anos que los padres de Matt Lorenz son muertos. El intenta solucionar el misterio de la matanza de sus padres.
Ruta del Jaca(jaca es quechua para cuy) sigue la busqueda de Matt, de las montanas andinas abajo al Amazon y conseguimos una vista misteriosa y ocasionalmente extrana de Peru de hoy.

Pardon, welcome to Lima! Lima e incredibila, de la aeroportul jalnic ca Otopeni pina la cartierele super luxoase! Aici am vazut prima data garduri electrice la vile si paznici adevarati! Umblau cu automate si shotgunuri la ei!
Tot zborul am dormit caci eram rupt, in Lima era noapte, am trecut prin vama rapid si gata eram in America de Sud. Sincer nu stiam la ce sa ma astept. Am schimbat citiva dolari si dau sa ies. Aici de la agentiile de turism sa te agate cu hoteluri, oferte, orice ce s-ar putea vinde. Iau bilet la shuttle bus, atunci nu am realizat ca 22 de soli era cit pret de taxi si prima surpriza. Busul e antic si de demult, mai sint doar 4 turisti in el si trebuie sa completez o hirtie cu nume, prenume si numar de pasaport. Si dai prin Lima.
Nu stiu pe unde a luat-o busul insa niste cartiere super jegoase, case neterminate, circulatie nebuna, masini vechi, busite, ruginite deja incepeam sa ma ingrijorez. Hostalul “Europa” este chiar in centru, am primit o camera cu 15 soli pe noapte, am cumparat apa si o cartela telefonica, apoi am incercat sa dorm. Peru este cu aproximativ 7 ore in urma fata de Romania, eram defazat complet si neavind ghidul la mine, ma simteam oarecum pierdut.
Ziua urmatoare la receptie am aflat ca centro-Lima este un cartier periculos, si sa nu umblu cu ceas la mina si sa am grija si de aparatul foto. Taxiurile sint 90% Tico reciclate din Koreea sau Toyota Break aruncate de japonezi dupa 100.000km.
Am luat un Tico si am pornit prin Lima, aici totul se negociaza plus ca oricine isi pune un afis in geam cu “Taxi” si gata. Aflu ca Lima de fapt este un mega oras cu vreo 30 de districte si 10 milioane de locuitori.
Rezolv viza de Bolivia in 30 de minute insa la Chile incep discutiile si trebuie sa astept 2 saptamini pentru un raspuns la cererea de viza.
Apoi incepe cautarea unui ghid prin oras, am umblat toata dupa amiaza prin librarii si anticariate si nimica. Insa chiar pe seara la un chiosc care vindea harti si pliante cu Lima zaresc Lonely Planet. Sint o gramada de ghiduri aici si soarta ma face sa aleg Footprint-South American Handbook la $30 in loc de Peru-Lonely Planet la $25, fapt cu implicatii majore ulterior.
Linga hotel sint citeva mici restaurante si ma risc. Surpriza este de proportii! Pentru 5 soli = 50.000lei am parte de: o mini salata ca antreu, o ciorba imensa plina cu legume si ceva carne, un felul 2 la alegere din 3 preparate si un vas de suc! Acesta este faimosul “Menu” care se vinde in toata tara la prinz si seara cu pretul intre 2-5 soli.

De fapt asta ar fi trebuti sa fie primul post, insa prins cu instalarea si modificarea css, php am uitat de el.
De ce America de Sud si de ce atita timp? Intre 12 mai 2003 si 1 septembrie 2004 am trait acolo, caci calatorie nu se mai poate numi. Peru si Cusco le descoperisem prin intermediul scolilor de spaniola, iar de incasi & Machu Picchu, Patagonia, Medellin & Cartagena, Iguazu, Amazon citisem destul de mult si pareau atit de departe.
Apoi l-am cunoscut pe Stefan Roman care a umblat cam 6 luni cu bicicleta prin America de Sud si care prin informatiile oferite m-a motivat. Apoi conjunctura primaverii anului 2003, bani & timp :-), m-au facut sa plec pentru 1 luna in Peru. Viza de Peru se obtine destul de usor, insa m-au speriat cerind sa dovedesc ca am bani suficienti, cite $50/zi si in plus sa le fac o lista cu locurile unde vreau sa merg in Peru. La o viza de 30 de zile insemna $1500, suma care ulterior s-a dovedit super exagerata pentru 1 luna in Peru. Biletul de avion era Bucuresti-Lima cu retur din Sao-Paulo si valabil doar 3 luni, lucru de care habar nu aveam si care se va dovedi ulterior foarte important.
Planul meu pentru 1 luna in Peru era super condensat, bazat pe informatii adunate de ici-colo. Cumparasem si un ghid Lonely Planet - Peru, care a ajuns in Romania marti, eu plecind din tara luni. Ghidul a ajuns in Peru de abia in septembrie venind Cristi Tzecu cu el.
Simbata noaptea a fost petrecerea burlacilor la Bucium, Gabi Panca se casatorea apoi, duminica bagajale pe cintar, caci KLM permite teoretic doar 20kg pina in Lima, noaptea cu masina cu BB la Bucuresti, caci avionul era la 7am. BB ar fi vrut sa vina si el, mai ales ca vazusem impreuna chiar inainte de plecare un documentar cu Salar de Uyuni, din Bolivia.
Asa ca pe 12 mai la prima ora am zburat din Otopeni la Amsterdam, si apoi spre Lima cu escala in Bonaire, insula olandeza in Caraibe.
In jurul orei 19 eram in Lima si incepea aventura peruana.