Prin Ecuador intre 22 iunie 2003 - 29 iunie 2003:
O saptamina plina de actiune!
Linga Banos e vulcanul Tungurahua, care e activ, si il vezi din oras. Din el iese fum in permanentza iar in unele zile chiar si lava. Agentiile fac ture la un “mirador” unde seara, daca esti norocos, poti vedea lava rosiatica cum se prelinge din vulcan. Teoretic orasul ar trebui evacuat, insa lumea nu are unde sa se mute, asa ca traiesc toti in pericol permanent. Doar o sosea de linga vulcan e inchisa, in rest viata e linistita.
In Banos se fabrica, doar din suc de trestie de zahar, o serie de dulciuri. Interesanta de metoda de preparare. Sucul intarit e batut si invirtit pina se transforma intr-un fel de caramele.
Stau la un hostel din Plaza de Armas, iar aici il cunosc pe Alejandro care e jumatate indian Shuar. Tatal sau e 100% Shuar si au o bucata de jungla pe linga Puyo pe care au transformat-o in rezervatie naturala particulara. Acolo poti participa la programe de voluntariat. Pare o varianta interesanta de a cunoaste jungla, caci costa doar $6/zi si poti sta cit vrei acolo, fata de agentiile din Banos care taxeaza $50/zi pentru ture in jungla.
Acuma e sezonul ploios aici si ploua in fiecare zi, iar cascadele de linga oras sint mult mai spectaculoase. Fac o plimbare cu Brenda si Jolanda si incerc sa le conving sa mergem la canyoning. Agentia vrea macar 3 oameni ca sa organizeze si ofera 310 m de rapel in 15 casacade, iar ultimele 3 au 48, 55 si 60 metri.
Combin inca 2 irlandezi si plecam in grup de 5 plus 2 ghizi la canyoning. Echipamentul are o mie de ani, corzile sint vechi si ploua fara pauza.
Riul tot creste, iar in afara Brenda si de mine, restul nu au mai purta ham pe ei si nu au mai facut rapel. Pe la prinz intram in riu, e fain de tot, ploua cald iar pe linga noi e plin de guayava, un fruct ca un mar acrisor. Pauza de masa o facem intre doua cascade si avem un ceaun cu orez si pui din care mincam toti cu o lingura. Se intuneca la 18.30 si de abia reusim sa coborim. Fetele au inghetzat, au facut si bataturi la mina dreapta si au pierdut si autobuzul de Riobamba.
Riobamba e un orasel penal, unde sint 2 chestii de vazut & facut: vulcanul Chimborazo si calatoria pe tren.
Calea ferata de la Pacific spre Quito trece pe aici, insa El Nino a distrus mare parte din ea si nu mai e functionala decit pe anumite portiuni. Lumea aici intra citi pot in tren iar restul pe acoperis, si de fapt asta e tot farmecul la calatorie, calea ferata e pe linga niste prapastii imense. Totul dureaza 4 ore, trenul face pauze pentru poze si e mai mult ca si o iesire la iarba verde, unde opreste vin localnici cu diverse mincaruri la vinzare.
Inapoi in Banos unde ma decid pentru jungla. Discut cu Sebastian Moya, fratele lui Alejandro, si ramine sa plecam cit de repede. Faza e ca drumul spre rezervatie trece un rau fara pod, si din cauza ploilor uneori nu se poate traversa. Duminca 29 iunie plec spre jungla.

Prin Ecuador intre 16 iunie 2003 - 21 iunie 2003:
In Mariscal sint citeva scoli de dans si ma interesez pentru salsa, sint tentat.
La brazilieni imi vreau pasaportul inapoi, cica am viza, dar consulul doreste sa vorbesca cu mine. Surpriza — stie ceva romana, caci a lucrat si in Romania. Vrea doar sa il sun pe un student roman din Quito, pe care il cheama tot Catalin. Ma vad cu “studentul” insa mi se pare dubios totul, student cu plata la “Stiinte Politice” in Quito, iar povestile lui sint si mai dubioase.
Gata bag prima mea ora de salsa, ce greu este! Nu credeam! In aceeasi sala sint si 2 avansati care se invirt de nu cred! Da e fain, si am sa mai fac citeva ore.
Linga Quito este Ecuatorul, Midad del Mundo, sint de fapt 2 linii. Cea veche si apoi doar la 150 metri distanta adevaratul Ecuator determinat de sateliti. Din cauza curburii pamintului, aici toti cintarim cu pina la 2kg mai putin. Inca 2 ore de salsa, si e din ce in ce mai bine. Multa lume face ture de 2-3 zile pentru a sui Cotopaxi, eu nu am echipamentul la mine, iar agentiile vor de la $80 pe zi, si mi se pare enorm. Totusi vreau sa il vad asa ca aleg o tura cu MTB, mergem cu un jeep pina sus si apoi downhill.
Cotopaxi downhill va fi alt moment definitoriu al calatoriei mele.
In Quito este o agentie mare si faimoasa “the flying dutchman” si toti merg cu el la Cotopaxi MTB, in grupuri mari. Nu stiu ce nu am mers cu el, nu imi pot explica nici azi dece am ales alta agentie, tot olandeza, insa mult mai mica.
Sintem 4, soferul care e si patronul, eu si Brenda & Jolanda, doua turiste olandeze care lucreaza pentru Djoser. Djoser e o mare agentie de turism, iar fetele au umblat prin toata lumea, acuma sint in vacantza. De abia astept sa vad Cotopaxi, numele lui imi suna atit de cunoscut de la geografie iar acuma sint la citiva kilometri de el. Urcam cu jeepul pina la 4500m, de acolo mai e doar o poetca pina la 4700m unde e refugiul si incepe ghetarul. Bate un vint groaznic, as vrea sa urc pina la ghetar, insa aici am venit petru mtb.
Prima parte de downhill e cam plicticoasa, doar un condor si niste cai salbatici. Apoi incepe adevarat distractie, picura un pic, nu mult, caci se transforma in grindina si ninsoare, drumul e tot noroi si derapaje, timp de 2 ore. Fetele sint varza. Tura asta a meritat toti banii!
Seara iesim in oras, Brenda e vegetariana si nu bea alcool, se retrage repede iar eu stau la povesti cu Jolanda jumatate de noapte. Ma convinge sa mergem la Banos. Am scris mai sus ca aceasta tura cu bicicleta a fost un moment definitoriu al calatoriei mele, dece? Au trecut mai bine de 3 ani si inca sint in legatura cu Brenda si Jolanda, am devenit foarte buni prieteni, si ne-am mai vazut de citeva ori de atunci.

Gata cu pozele din Ecuador, categoria Pics/Ecuador e completa, acum mai ramine doar sa scriu citeva explicatii la fiecare poza.
In lucru a intrat Columbia.
Prin Ecuador intre 9 iunie 2003 - 15 iunie 2003:
Din Loja am mers direct in Quito, inca nu eram sigur de planul meu de calatorie, de abia incepusem sa studiez tarile din Footprint South American Handbook-2002. Inca credeam ca ma voi intoarce rapid in Romania, desi zborul meu de retur era din Sao Paulo, iar eu eram la o distanta imensa. Cum teoretic plecasem pentru o luna doar, nu aveam nici carti la mine, nici muzica si nici nu tineam un jurnal. Deja luna sa facuse, iar din planul meu initial se alesese praful.
11 iunie 2003 sint in Quito, orasul este la 2850 m altitudine, stau in districtul Mariscal, cunoscut ca si “Gringo Landia” pentru ca e full de turisti, hostaluri, restaurante si baruri. Pentru Brazilia am nevoie de viza, si teoretic o pot obtine in 48 de ore insa am nevoie de certificat international de vaccin de febra galbena! Dureaza 1 zi jumatate sa il rezolv, costa 20$ iar cind revin la ambasada nu ma mai intreaba de el! In camera am 2 englezi care tocmai termina excursia lor de 7 luni, 3 in Africa si 4 in America de Sud, din Rio pina in Quito. Notez o gramada de informatii de la ei, sint amabili Adam & Pete. De la ei aflu de Riobamba, calatoria pe acoperisul trenului si de Otavalo, unde este cea mai mare piatza-tirg din America de Sud.
Otavalo e un mic oras la 2 ore nord de Quito, in zona muntoasa, iar indieni care locuiesc in satele din zona sa aduna in fiecare simbata si il transforma intr-o piatza imensa. Se vind de toate, de la haine la animale, fructe, unelte de tot felul si o gramada de artizanat. Probez o gramada de fructe in piatza, majoritatea nu le cunosc. Ananasii sint imensi si stau mormane! Banane, nu stiu cite feluri diferite! Baietzii cumpara o gramada de cadouri, caci sint la final de calatorie. Un tip ne agatza pe strada cu o oferta de MTB pe linga niste lacuri vulcanice, acceptam. Seara lupte de cocosi! Aici e traditie, in fiecare simbata noapte! O gramada de lume, cocosi, pariuri, le pun pinteni ascutiti de otzel ca sa se termine lupta rapid! E oribil, rezist doar 5 minute!
MTB incepe simplu, urcam cu masina pina la 3000m apoi pedalam pina la 4000m si de acolo downhill pina la 2000m la Pan-Americana. Insa incepe ploaia cu grindina si de abia acum e distractiv, drumul e ingust, plin de noroi si toti mergem rapid! Derapaje, depasiri, Pete cada nasol, frinele sale patineaza, am noroi pste tot, in ochi in git, curge de pe mine La 2000m e soare, frumos, vad prima oara alpaca. Un fel de lama, da mai cu motz.

In sfarsit am reusit sa pun majoritatea fotografiilor din Ecuador in noul site. Acum si povestea
Pentru Ecuador nu este nevoie de viza, indiferent de ce sustine ministerul roman de externe sau consulatele romane.
Tara este mica, raportata la continentul sud american, are aproximativ suprafata Romaniei. 25% din populatie sint amerindieni, sate intregi din zona muntoasa si triburi in jungla.
Nu planuisem sa vizitez Ecuadorul, insa am fost fortat de imprejurari.
La sfirsit de mai 2003 eram in nord de Peru si imi expira viza, iar cea mai simpla solutie mi s-a parut sa merg pentru 2 zile in Ecuador de unde sa revin cu o noua viza peruana. Zis si facut, insa in Loja-Ecuador, consulul peruan m-a informat ca dureaza pina la 2 saptamini sa obtin o noua viza. Dupa 2 saptamini viza tot nu era gata, dupa 3 saptamini la fel, dupa 4 la fel iar in a 5 saptamina am cerut audientza la consul caci de acuma era prea de tot, si am obtinut 45 de zile desi cerusem 60 de zile. Este o tendinta generala a consulilor peruani de a acorda mai putine zile decit ceri, pe motiv ca e suficient.
Cele 5 saptamini am umblat cam prin toata tara, mai putin in Insulele Galapagos pentru ca bugetul nu imi permitea.
Ecuador are de toate: ocean, plaje, jungla, munti de peste 6000m, ghetari si vulcani activi.
Problema este ca ei au renuntat la moneda nationala “sucre” in momentul in care erau 25.000 sucre pentru $1 si folosesc dolarul USA ca moneda. Asta a implicat scumpirea toturor produselor si serviciilor, mai putin a benzinei care este $1 galonul.
Din Peru in Ecuador cel mai folosit punct de frontiera este Tumbes-Huaquillas. Apoi Macara si Zumba. Eu am trecut prin Macara avind bus direct pina in Loja. A costat 25 de “nuevos soles” din Piura pina Loja, o calatorie de 10 ore. In Loja am platit cea mai scumpa cazare din toata America de Sud, $13+taxe pe noapte, camera cu mic dejun.
La 1 ora de bus si S-E de Loja este Vilcabamba, care e faimos prin faptul care are cei mai longevivi locuitori din tot Ecuadorul. Tot acolo este si Parcul National Podocarpus, care poate fi vizitat cel mai simplu inchiriind un cal si un ghid.