Prin Ecuador intre 16 iunie 2003 - 21 iunie 2003:
In Mariscal sint citeva scoli de dans si ma interesez pentru salsa, sint tentat.
La brazilieni imi vreau pasaportul inapoi, cica am viza, dar consulul doreste sa vorbesca cu mine. Surpriza — stie ceva romana, caci a lucrat si in Romania. Vrea doar sa il sun pe un student roman din Quito, pe care il cheama tot Catalin. Ma vad cu “studentul” insa mi se pare dubios totul, student cu plata la “Stiinte Politice” in Quito, iar povestile lui sint si mai dubioase.
Gata bag prima mea ora de salsa, ce greu este! Nu credeam! In aceeasi sala sint si 2 avansati care se invirt de nu cred! Da e fain, si am sa mai fac citeva ore.
Linga Quito este Ecuatorul, Midad del Mundo, sint de fapt 2 linii. Cea veche si apoi doar la 150 metri distanta adevaratul Ecuator determinat de sateliti. Din cauza curburii pamintului, aici toti cintarim cu pina la 2kg mai putin. Inca 2 ore de salsa, si e din ce in ce mai bine. Multa lume face ture de 2-3 zile pentru a sui Cotopaxi, eu nu am echipamentul la mine, iar agentiile vor de la $80 pe zi, si mi se pare enorm. Totusi vreau sa il vad asa ca aleg o tura cu MTB, mergem cu un jeep pina sus si apoi downhill.
Cotopaxi downhill va fi alt moment definitoriu al calatoriei mele.
In Quito este o agentie mare si faimoasa “the flying dutchman” si toti merg cu el la Cotopaxi MTB, in grupuri mari. Nu stiu ce nu am mers cu el, nu imi pot explica nici azi dece am ales alta agentie, tot olandeza, insa mult mai mica.
Sintem 4, soferul care e si patronul, eu si Brenda & Jolanda, doua turiste olandeze care lucreaza pentru Djoser. Djoser e o mare agentie de turism, iar fetele au umblat prin toata lumea, acuma sint in vacantza. De abia astept sa vad Cotopaxi, numele lui imi suna atit de cunoscut de la geografie iar acuma sint la citiva kilometri de el. Urcam cu jeepul pina la 4500m, de acolo mai e doar o poetca pina la 4700m unde e refugiul si incepe ghetarul. Bate un vint groaznic, as vrea sa urc pina la ghetar, insa aici am venit petru mtb.
Prima parte de downhill e cam plicticoasa, doar un condor si niste cai salbatici. Apoi incepe adevarat distractie, picura un pic, nu mult, caci se transforma in grindina si ninsoare, drumul e tot noroi si derapaje, timp de 2 ore. Fetele sint varza. Tura asta a meritat toti banii!
Seara iesim in oras, Brenda e vegetariana si nu bea alcool, se retrage repede iar eu stau la povesti cu Jolanda jumatate de noapte. Ma convinge sa mergem la Banos. Am scris mai sus ca aceasta tura cu bicicleta a fost un moment definitoriu al calatoriei mele, dece? Au trecut mai bine de 3 ani si inca sint in legatura cu Brenda si Jolanda, am devenit foarte buni prieteni, si ne-am mai vazut de citeva ori de atunci.