Prin Ecuador intre 22 iunie 2003 - 29 iunie 2003:
O saptamina plina de actiune!
Linga Banos e vulcanul Tungurahua, care e activ, si il vezi din oras. Din el iese fum in permanentza iar in unele zile chiar si lava. Agentiile fac ture la un “mirador” unde seara, daca esti norocos, poti vedea lava rosiatica cum se prelinge din vulcan. Teoretic orasul ar trebui evacuat, insa lumea nu are unde sa se mute, asa ca traiesc toti in pericol permanent. Doar o sosea de linga vulcan e inchisa, in rest viata e linistita.
In Banos se fabrica, doar din suc de trestie de zahar, o serie de dulciuri. Interesanta de metoda de preparare. Sucul intarit e batut si invirtit pina se transforma intr-un fel de caramele.
Stau la un hostel din Plaza de Armas, iar aici il cunosc pe Alejandro care e jumatate indian Shuar. Tatal sau e 100% Shuar si au o bucata de jungla pe linga Puyo pe care au transformat-o in rezervatie naturala particulara. Acolo poti participa la programe de voluntariat. Pare o varianta interesanta de a cunoaste jungla, caci costa doar $6/zi si poti sta cit vrei acolo, fata de agentiile din Banos care taxeaza $50/zi pentru ture in jungla.
Acuma e sezonul ploios aici si ploua in fiecare zi, iar cascadele de linga oras sint mult mai spectaculoase. Fac o plimbare cu Brenda si Jolanda si incerc sa le conving sa mergem la canyoning. Agentia vrea macar 3 oameni ca sa organizeze si ofera 310 m de rapel in 15 casacade, iar ultimele 3 au 48, 55 si 60 metri.
Combin inca 2 irlandezi si plecam in grup de 5 plus 2 ghizi la canyoning. Echipamentul are o mie de ani, corzile sint vechi si ploua fara pauza.
Riul tot creste, iar in afara Brenda si de mine, restul nu au mai purta ham pe ei si nu au mai facut rapel. Pe la prinz intram in riu, e fain de tot, ploua cald iar pe linga noi e plin de guayava, un fruct ca un mar acrisor. Pauza de masa o facem intre doua cascade si avem un ceaun cu orez si pui din care mincam toti cu o lingura. Se intuneca la 18.30 si de abia reusim sa coborim. Fetele au inghetzat, au facut si bataturi la mina dreapta si au pierdut si autobuzul de Riobamba.
Riobamba e un orasel penal, unde sint 2 chestii de vazut & facut: vulcanul Chimborazo si calatoria pe tren.
Calea ferata de la Pacific spre Quito trece pe aici, insa El Nino a distrus mare parte din ea si nu mai e functionala decit pe anumite portiuni. Lumea aici intra citi pot in tren iar restul pe acoperis, si de fapt asta e tot farmecul la calatorie, calea ferata e pe linga niste prapastii imense. Totul dureaza 4 ore, trenul face pauze pentru poze si e mai mult ca si o iesire la iarba verde, unde opreste vin localnici cu diverse mincaruri la vinzare.
Inapoi in Banos unde ma decid pentru jungla. Discut cu Sebastian Moya, fratele lui Alejandro, si ramine sa plecam cit de repede. Faza e ca drumul spre rezervatie trece un rau fara pod, si din cauza ploilor uneori nu se poate traversa. Duminca 29 iunie plec spre jungla.

Am descoperit de curind pe KJ Bishop. O australianca al carei debut “The Etched City” sau “Orasul gravat” m-a impresionat. Un dark-fantasy foarte placut, care se citeste usor, insa doar in aparenta, caci sint multe elemente usor ascunse care se unesc spre final.
Romanul urmareste destinele lui Raule, medic de campanie, recenta iesita dintr-un razboi pierdut si Gwynn, mercenar din acelasi razboi. Gwynn pare mai mult un pistolar din vest, insa e din nord si manuieste si sabia. Raule e vraci, doctor, vrajitoare, orice este nevoie pentru vindeca sau ajuta oamenii. Lumea pe care se desfasoara actiune, similara Pamintului, este un fel de univers paralel, care a evoluat altfel si pare un amestec de Asia si Africa la inceputul secolului 19.

Galeriile de poze pentru Columbia, Venezuela si Brazilia sint gata, in sfirsit!
Ecuadorul a fost primul gata, iar acum Bolivia e la lucru.
La Argentina, Chile si Peru am o gramada de poze, sute de mega asa ca probabil va mai dura ceva timp pina sint sortate si aranjate.
O parte din vechile poze sint inca aici.

Prin Ecuador intre 16 iunie 2003 - 21 iunie 2003:
In Mariscal sint citeva scoli de dans si ma interesez pentru salsa, sint tentat.
La brazilieni imi vreau pasaportul inapoi, cica am viza, dar consulul doreste sa vorbesca cu mine. Surpriza — stie ceva romana, caci a lucrat si in Romania. Vrea doar sa il sun pe un student roman din Quito, pe care il cheama tot Catalin. Ma vad cu “studentul” insa mi se pare dubios totul, student cu plata la “Stiinte Politice” in Quito, iar povestile lui sint si mai dubioase.
Gata bag prima mea ora de salsa, ce greu este! Nu credeam! In aceeasi sala sint si 2 avansati care se invirt de nu cred! Da e fain, si am sa mai fac citeva ore.
Linga Quito este Ecuatorul, Midad del Mundo, sint de fapt 2 linii. Cea veche si apoi doar la 150 metri distanta adevaratul Ecuator determinat de sateliti. Din cauza curburii pamintului, aici toti cintarim cu pina la 2kg mai putin. Inca 2 ore de salsa, si e din ce in ce mai bine. Multa lume face ture de 2-3 zile pentru a sui Cotopaxi, eu nu am echipamentul la mine, iar agentiile vor de la $80 pe zi, si mi se pare enorm. Totusi vreau sa il vad asa ca aleg o tura cu MTB, mergem cu un jeep pina sus si apoi downhill.
Cotopaxi downhill va fi alt moment definitoriu al calatoriei mele.
In Quito este o agentie mare si faimoasa “the flying dutchman” si toti merg cu el la Cotopaxi MTB, in grupuri mari. Nu stiu ce nu am mers cu el, nu imi pot explica nici azi dece am ales alta agentie, tot olandeza, insa mult mai mica.
Sintem 4, soferul care e si patronul, eu si Brenda & Jolanda, doua turiste olandeze care lucreaza pentru Djoser. Djoser e o mare agentie de turism, iar fetele au umblat prin toata lumea, acuma sint in vacantza. De abia astept sa vad Cotopaxi, numele lui imi suna atit de cunoscut de la geografie iar acuma sint la citiva kilometri de el. Urcam cu jeepul pina la 4500m, de acolo mai e doar o poetca pina la 4700m unde e refugiul si incepe ghetarul. Bate un vint groaznic, as vrea sa urc pina la ghetar, insa aici am venit petru mtb.
Prima parte de downhill e cam plicticoasa, doar un condor si niste cai salbatici. Apoi incepe adevarat distractie, picura un pic, nu mult, caci se transforma in grindina si ninsoare, drumul e tot noroi si derapaje, timp de 2 ore. Fetele sint varza. Tura asta a meritat toti banii!
Seara iesim in oras, Brenda e vegetariana si nu bea alcool, se retrage repede iar eu stau la povesti cu Jolanda jumatate de noapte. Ma convinge sa mergem la Banos. Am scris mai sus ca aceasta tura cu bicicleta a fost un moment definitoriu al calatoriei mele, dece? Au trecut mai bine de 3 ani si inca sint in legatura cu Brenda si Jolanda, am devenit foarte buni prieteni, si ne-am mai vazut de citeva ori de atunci.

Tripping the Rift is a SF comic saga of five characters who live & work on Jupiter 42, a starship controlled by Spaceship Bob, an AI. The pilot is T’Nuk and Gus is the depressive gay robotic chief engineer. No one’s knows what job is performed by Whip, but is very clear what kinds of jobs sexy android Six do. Chode, the captain, is a walking purple blob with 3 eyes and 4 tentacles.
The galaxy is split between Dark Clowns and the Confederation, who are stuck in a cold war, trying to dominate the universe.
Guess what? Both are looking for Chode and his gang!
Chode and his crew spend their time tripping the rift that separates the two great rivals.